Camelia Potec, marea campioană la natație, este însărcinată în șase luni. Bărbatul alături de care urmează să devină mamă nu este un personaj din lumea mondenă şi nici o figură cunoscută în viaţa publică din România. Fosta înotătoare s-a numărat printre starurile prezente la petrecerea revistei OK!, Rooftop Party. Camelia Potec a mărturisit că trăiește cea mai fericită perioadă a vieții sale. Asta deși a avut parte, recent, de o accidentare minoră la un deget și a suferit în prima parte a sarcinii de grețuri severe și stări de rău.
Camelia Potec povestește că a avut probleme cu grețurile și abia acum a reușit să revină la alimentația cu care era obișnuită, însă cel mai panicat a fost viitorul ei soț.
„Nu sunt foarte bine pentru că am suferit o mică accidentare, mi-am rupt un degețel de la picior. Acum sunt bine, mă mișc mai greu, am 11 kilograme în plus. Nu mai sunt la fel de energică, abia urc scările. Sarcina decurge bine, am început să beau cafea să mănânc carne. Am avut probleme cu stările de rău și grețurile, eu eram o carnivoră convinsă. Viitorul meu soț mă răsfăța și înainte, el a fost mai îngrijorat pentru noi, nu știa ce să mai facă. Pentru mine este prima oară, am suferit amândoi din acest punct de vedere. O să nasc prin cezarină pentru că natural mi se pare cam de neacceptat, pentru mine, cel puțin. Micuța mișcă, dar nu o simt foarte tare, avem momente când ne jucăm, când ajung acasă, după o zi de muncă.”, a povestit Camelia Potec.
Sportiva a dezvăluit și metoda prin care va naște, dar și faptul că fetița ei este foarte activă, iar cele două au chiar și un „ritual” de joacă seara: „O să nasc prin cezarină pentru că natural mi se pare cam de neacceptat, pentru mine, cel puțin. Micuța mișcă, dar nu o simt foarte tare, avem momente când ne jucăm, când ajung acasă, după o zi de muncă.”.